Țară: Republica Moldova
Limbă: română
Sursă: AMDM (Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale)
Telmisartanum
Gladpharm SRL
C09CA07
Telmisartanum
80 mg
comprimate
N14x6
cu prescripție
Kusum Pharm SRL, Ucraina
2022-09-07
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR/PACIENT HYPOTEL 40 MG COMPRIMATE HYPOTEL 80 MG COMPRIMATE Telmisartan CITIȚI CU ATENȚIE ȘI ÎN ÎNTREGIME ACEST PROSPECT ÎNAINTE DE A ÎNCEPE SĂ LUAȚI ACEST MEDICAMENT DEOARECE CONȚINE INFORMAȚII IMPORTANTE PENTRU DUMNEAVOASTRĂ. − Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți. − Dacă aveți orice întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. − Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l dați altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleași semne de boală ca dumneavoastră. − Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4. CE GĂSIȚI ÎN ACEST PROSPECT 1. Ce este Hypotel și pentru ce se utilizează 2. Ce trebuie să știți înainte să luați Hypotel 3. Cum să luați Hypotel 4. Reacții adverse posibile 5. Cum se păstrează Hypotel 6. Conținutul ambalajului și alte informații 1. CE ESTE HYPOTEL ȘI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ Hypotel aparține unui grup de medicamente cunoscute sub denumirea de antagoniști ai receptorilor angiotensinei II. Angiotensina II este o substanță produsă de corpul dumneavoastră, care produce micșorarea diametrului vaselor sanguine, determinând astfel creșterea tensiunii dumneavoastre arteriale. Hypotel blochează acest efect al angiotensinei II, vasele sanguine se relaxează și tensiunea dumneavoastră arterială se micșorează. HYPOTEL ESTE FOLOSIT PENTRU tratamentul hipertensiunii arteriale esențiale (tensiune arterială crescută) la adulți. Termenul „esențială” înseamnă că tensiunea arterială crescută nu este cauzată de alte afecțiuni. Dacă nu este tratată, tensiunea arterială marită poate afecta vasele de sânge în unele organe, ceea ce ar putea conduce uneori la atac de cord, insuficiență cardiacă sau renală, infarct miocardic sau orb Citiți documentul complet
1 REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Hypotel 40 mg comprimate Hypotel 80 mg comprimate 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Hypotel 40 mg comprimate Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg. Hypotel 80 mg comprimate Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg. Excipienți cu efect cunoscut Fiecare comprimat de 40 mg conține manitol (E421). Fiecare comprimat de 80 mg conține manitol (E421). Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimate Descriere: comprimate rotunde biconvexe, de culoare albă sau aproape albă. _ _ 4. DATE CLINICE 4.1 INDICAŢII TERAPEUTICE _Hipertensiune arterială_ Tratamentul hipertensiunii arteriale esențiale la adulți. _Prevenirea bolilor cardiovasculare_ Reducerea incidenței bolilor cardiovasculare la pacienții cu: - boală cardiovasculară aterotrombotică diagnosticată (antecedente de boală ischemică coronariană, accident vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau - diabet zaharat de tip 2 cu leziuni demonstrate ale organelor țintă. 4.2 DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE Doze _Tratamentul hipertensiunii arteriale esențiale _ Doza eficace uzuală este de 40 mg pe zi. Unii pacienți pot beneficia de efect terapeutic la o doză zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu este atinsă valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de telmisartan poate fi crescută până la 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce privește efectul hipotensiv. Dacă este necesară creșterea dozei, trebuie avut în vedere faptul că efectul antihipertensiv maxim este atins în general după 4 până la 8 săptămâni de la începerea tratamentului (vezi pct. 5.1). _Prevenție cardiovasculară _ Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se știe dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan sunt eficiente în reducerea m Citiți documentul complet